Un motan negru pe numa Blackie. L-am indragit din prima clipa, cu toate ca stiam ca nu il pot tine in casa. Am incercat pe la prieteni, sperand ca va cuceri pe cineva si isi va gasi casuta. Din diverse motve, nimeni nu l-a vrut. Era in casa mea de cateva zile si nu stiam cum sa procedez. Sa il pastrez nu puteam, sa il dau afara nici atat. Atunci a aparut domnul din Germania care mi-a spus ca il vrea. Am pus lucrurile la punct si in cateva zile motanul negru Blackie (alegerea numelui i-a apartinut adoptatorului) pleca spre noua lui casa, unde a gasit o alta pisicuta si doi dulai fiorosi, despre care eu nu am stiut nimic pana de curand. Sper sa ii cucereascva si sa nu aiba surprize neplacute cu ei.
Iata si o poveste draguta despre un motan negru:
Motanul negru a fost abandonat într-o ploaie torențială când era doar un puiț. A fost găsit de o familie de oameni buni, care l-au adus acasă și l-au numit Oscar. În ciuda faptului că era adorabil, toată lumea din oraș avea o superstiție legată de motanii negri. Oamenii credeau că aduc ghinion și că ar trebui evitați. Acest lucru i-a adus lui Oscar multă singurătate și tristețe.
Cu toate acestea, Oscar a avut norocul de a avea alături de el o fată pe nume Ana, care a înțeles că superstițiile sunt doar povesti și că nu există nicio diferență între motanii negri și ceilalți motani. Ana a fost un suflet blând, iar Oscar a găsit în ea toată dragostea și afecțiunea de care avea nevoie.
Oscar și Ana deveniseră inseparabili. Petreceau ore întregi împreună, explorând împrejurimile, jucându-se și ascultând cântecele păsărilor din grădină. Ana l-a învățat pe Oscar să se bucure de viață și să ignore prejudecățile oamenilor.
Cu trecerea timpului, povestea lui Oscar s-a răspândit în oraș. Oamenii au început să realizeze că motanul negru nu aduce ghinion, ci aducea doar bucurie și iubire în viața lui Ana. În curând, Oscar a devenit un simbol al speranței și al schimbării în comunitatea lor.
Un eveniment care avea să schimbe complet destinul lui Oscar a fost Ziua Adopției, un eveniment anual organizat de adăpostul local pentru animale. Oscar și Ana au hotărât să participe, sperând că motanul negru va găsi o casă permanentă și o familie iubitoare.
Atunci când au ajuns la adăpost, Oscar și-a folosit farmecele sale pentru a-și impresiona potențialii adoptatori. A început să facă acrobații în aer și să se joace cu mingi de lână, captivând privirile tuturor prezenților. Cu fiecare moment care trecea, Oscar a câștigat inimile celor prezenți și a devenit evident că era destinat să fie adoptat.
În cele din urmă, o femeie în vârstă pe nume Doamna Jenkins s-a apropiat de Oscar. Avea ochii în lacrimi și i-a spus lui Ana că soțul ei, care tocmai trecuse în neființă, i-a făcut o promisiune înainte de a muri. El i-a spus că îi va trimite un semn că este în siguranță și că totul va fi bine.
Doamna Jenkins a simțit că Oscar era acest semn. În momentul în care a luat motanul în brațe, o emoție profundă a cuprins sala. Oscar și-a găsit în sfârșit căminul pe care și-l dorea, unde avea să primească toată dragostea și grija de care avea nevoie.
Viața alături de Doamna Jenkins a fost o adevărată binecuvântare pentru Oscar. A avut parte de plăceri simple, cum ar fi somnul în soarele de după-amiază și mângâierile delicate ale stăpânei sale. Împreună, au format o legătură puternică, care le-a adus bucurie și alinare în inimile lor.
Oscar nu a uitat niciodată de Ana și de dragostea ei necondiționată. În fiecare noapte, privea spre cer și șoptea o mulțumire către ea pentru tot ceea ce i-a oferit. În ciuda perioadei dificile prin care a trecut, Oscar a învățat că iubirea și bunătatea pot schimba destine și pot aduce lumina în cele mai întunecate colțuri ale lumii.
Astfel, povestea motanului negru numit Oscar a devenit o legendă în orașul acela. Oamenii au înțeles că aspectul exterior nu definește cu adevărat cine suntem, ci încrederea, compasiunea și capacitatea de a iubi necondiționat sunt cele care contează cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu